RUDYARD KIPLING

 

RUDYARD KIPLING
(30 decembrie 1865 - 18 ianuarie 1936)

DACĂ...
(Rudyard Kipling)

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi mai presus de toate - vei fi un OM, copilul meu !

EMIL IORDACHE

 GALERIA CU POEȚI: Emil Iordache și poemele fără mască

DE CE SCADE INTELIGENTA UMANA? PARADOXUL EFECTULUI FLYNN

Download

05:45

00:57 / 06:34

Copy video url

Play / Pause

Mute / Unmute

Report a problem

Language

Mox Player

Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.

Născut pe 16 decembrie 1954, Emil Iordache a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Timp de 10 ani, și-a desfășurat activitatea la Botoșani: a fost  profesor la gimnaziile din Bodeasa și Sârbi (1979-1984); secretar de redacție la „Caiete botoșănene” (1984-1990); referent la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare (1985-1989); consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Botoșani (1989-1990). Din 1990, a fost profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Litere, Catedra de slavistică (pe care a condus-o din 1998 până în 2005).

 

Emil Iordache este printre cei mai buni traducători din literatura rusă. A făcut traduceri remarcabile din: Lev Tolstoi, F.M. Dostoievski, Iosif Brodski, Mihail Bulgakov, Boris Pasternak, Andrei Platonov, Daniil Harms, Venedikt Erofeev ș.a.

ADVERTISING

 

A publicat mai multe cărți de traductologie, critică și istorie literară: Carte către Serghei Esenin (Editura Timpul, Iași, 1995); Evadări din Zoorlanda (Editura Moldova, Iași, 1998); Serghei Esenin. Omul și poetul (Editura Junimea, Iași, 1998); Literatura orizontală (Editura Timpul, Iași, 1998); Cărțile de pe masă (Editura Timpul, Iași, 2000); Studii despre Gogol (Editura Timpul, Iași, 2000); Persanul cu nas de argint (Editura Tipo Moldova; Iași, 2002); Semiotica traducerii poetice (Editura Junimea, Iași, 2003); Variațiuni pe marginea subteranei (Editura revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2004).

 

S-a stins din viață pe 12 octombrie 2005 la Iași. Volumul de poezie Poeme fără mască îi apare postum, în 2008, la Editura AXA din Botoșani (este reeditat la aceeași editură în 2011).

 

Cele puțin peste patruzeci de texte din volumul Poeme fără mască (scrise în anii ′80-′90) impresionează prin diversitatea registrelor: sunt poezii de dragoste, poezii ale implicării civice, elegii, meditații, multe conținând note ironice, unele de o gravitate extremă, o parte tinzând „către liniştea arhetipală a satului, care echivalează cu aceea a originii în care lumea nu fusese întinată”, altele prezentând „un exil în spaţiul tulbure şi neliniştitor al unui prezent de zgura unei modernităţi citadine” (Bogdan Crețu). Toate poemele vădesc o profundă implicare afectivă a poetului, fie că e vorba de trăiri legate de lumea interioară, fie că sunt preocupări pentru destinul neamului: „Rememorându-şi viaţa şi ascultând vocile venite dintr-un trecut real, dar şi livresc, neverosimil, tandru, dar şi sângeros, trupul poetului e străbătut de un cutremur lăuntric (amintirea revoluţiei, a suferinţei din Gulag, a versurilor nescrise «ce zac precum Lenin în mausoleu», a fraţilor de dincolo de Prut ce «locuiesc într-o pată interminabilă de culoarea cărămizie a Gulagului», scursă de pe «stâlpii genunchilor striviţi de talpa imperială», îi produc frisoane), în timp ce sufletul său se lasă cuprins de dorinţa dispariţiei, a stingerii, a evadării într-un alt spaţiuşi alt timp, încărcat de reflexe nostalgice, uşor bacoviene” (Nichita Danilov).

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

 

 

Despărțire

 

Nedumerire,

un pas, încă un pas… –

cuvântul s-a rostogolit

pe covor și s-a spart;

ne oglindim în cioburile lui,

docili, blajini,

ca după o furtună…

 

Prăpastia ușii ne-nghite apoi

și-n urmă rămâne

doar camera albă,

cu pereții albi,

convențional de goi…

 

Și-o filă ruptă din calendar,

grea ca plumbul.

 

 

Citadină, I

 

Dimineața,

ca un vânător cu pușca la ochi,

orașul stă la pândă…

Când și când slobozește

câte-o rafală de-autobuze

sau de taxiuri (alice de lux)

pustiind străzile.

 

Tot atunci, dimineața,

în fiecare dimineață,

tânărul poet

se sinucide public,

aruncându-și sub picioare

grenada fulminantă

a unei iubiri

bătrânul grădinar

își proptește unealta

de-un trunchi de copac

și imediat coada lopeții

învie,

se răsfiră în ramuri

și înflorește bizar…

 

Cam așa se petrece la noi

orișice început de zi,

RAINER MARIA RILKE

RAINER MARIA RILKE

(4 Decembrie 1875 - 29 Decembrie 1926)

DUMNEZEU VORBEȘTE FIECĂRUIA

(Rainer Maria Rilke)

Dumnezeu vorbeşte fiecăruia numai înainte de a-l face,

atunci se duce cu el tăcând în afară din noapte.

Dar cuvintele, înainte ca fiecare să încapă,

aceste noroase cuvinte, sunt:

Trimis afară de simţurile tale,

du-te până la marginea dorului tău;

dă-Mi vestmânt.

În dosul lucrurilor să creşti ca un foc,

ca umbrele lor, întinse,

să Mă acopere mereu întreg.

Lasă să ţi se întâmple orice: frumuseţe şi spaimă.

Trebuie numai să mergi: nici un sentiment nu este cel mai îndepărtat.

Nu te lăsa despărţit de Mine.

Aproape este ţara

pe care ei o numesc viaţa.

Ai s-o recunoşti

după gravitatea ei.

Dă-Mi mâna.