MATEI VIȘNIEC

 

MATEI VIȘNIEC

ACCESIBIL DOAR OAMENILOR CARE NU AU NIMIC DE SPUS

Ce? de ce? de unde? cum?

toate aceste întrebări nu mai trăiră

multă vreme

un răspuns unic le seceră brusc

pe câmpul de luptă unde întrebările

se bătuseră cu răspunsul unic

zăceau acum tone de semne de

întrebare desfigurate

masacrate cu sălbăticie

întrebările esențiale zvâcneau încă

mute amuțite făcute varză

nici întrebările retorice

nu avură o soartă mai bună

nici întrebările minore

de la care nimeni nu aștepta oricum nimic

totul fusese trecut ca printr-o 

uriașă mașină de tocat carne

întrebările legitime întrebările mincinoase

ce faci? cum merge?

câmpul de bătălie unde întrebările

încercaseră o ultimă  formă de rezistență

deveni muzeu 

accesibil doar oamenilor care nu au nimic

de spus

 

DYLAN THOMAS

 Remember

DYLAN THOMAS

(27 Octombrie 1914 - 9 Noiembrie 1953)

LA NUNTA UNEI FECIOARE

(Dylan Thomas)

Trezindu-se singură într-o multitudine de iubiri,

când lumina dimineții

Surprindea în deschiderea ochilor ei lungi de o noapte

Aurita lui zi de ieri adormită pe iris

Și soarele de azi țâșnea din coapsele ei în tării,

Și era o miraculoasă feciorie veche cât peștii și pâinile

Deși clipa unui miracol e fulgerul ce nu mai contenește

Și porturile urmelor de pași din Galileia tăinuiesc

o flotă de porumbei.

Nu va mai dăinui mai departe dorința vibrandă a soarelui

Pe perna ei precum marea de adâncă, unde singură s-a nuntit

odinioară,

Inima ei numai ochi și urechi, buzele captând avalanșa

Fantomei cercuind cu torentele sale osul ei de mercur,

Și care sub pleoapele ferestrelor ei și-a ridicat povara de aur,

Căci doarme acum un bărbat acolo unde focul e micșorat

și-n brațele sale

Ea află celălalt soare, blestemul sângelui fără rival

SYLVIA PLATH

 Remember

SYLVIA PLATH

(27 Octombrie 1932 - 11 Februarie 1963)

OGLINDA

(Sylvia Plath)

Sunt de argint şi exactă. Nu am prejudecăţi.

Orice văd înghit imediat

Aşa cum e, ne-nceţoşat de dragoste sau repulsie.

Nu sunt crudă, ci doar adevărată –

Ochiul unui mic zeu, în patru colţuri.

Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.

Este roz cu picăţele. L–am privit atât de mult

Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.

Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine.

Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.

Apoi se întoarce spre acei mincinoşi : lumânările sau luna.

Şi văd spatele şi i-l reflectă cu credinţă.

Mă răsplăteşte cu lacrimi si cu agitarea mâinilor.

Sunt importantă pentru ea. Ea vine şi pleacă.

În fiecare dimineaţă faţa ei înlocuieşte întunericul.

În mine a înecat o faţă tânără şi din mine se ridică o femeie bătrână

Înspre ea, zi după zi, ca un peşte hidos.

MIHAI EMINESCU, VOL.IX, TRADUCERI

 MACHIAVELLI

Toată lumea e plină de plebe, iar cei puțini care sunt mai cu minți nu ajung să vorbească și ei decât când mulțimea, care în sine nu are nicicând putere, nu mai știe încotro și are nevoie de un sprijin.

DUMITRU RADU POPESCU

 MEMORIE

Ca un

Câine de fosfor

Ce-și caută

În noapte

Părul.

LAURENȚIU ULICI

Laurențiu Ulici

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii - nu ştiu bine când - s-au adunat:

Mai iubind o fată, mai ratând o carte

Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată-n faţă,

Mult mai des, din spate - de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;

Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;

Mai căzând din şaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor - sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneş alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte...

Până unde, totuşi, până unde? Când?

Marllene - Tăcere-n doi (versuri Costel Zăgan)