VETRE ROMÂNEȘTI
Cântă cucu-ntr-un brăduț,
De răsună-n Cernăuți.
(Cântec ardelenesc)
Bate vântul la Craiova,
La Oradea plouă rău,
Plânge-o mamă-n Sighișoara
Și se-aude-n Cișinău.
Ceru-i sus, pe Vârful Omul,
Eminescu-n Iași e viu,
Plânge Dunărea în Mare
Și se-aude la Sibiu.
La Galați și la Brăila,
Muncitorii sint răpuși,
Strigă jalea unei clase
Și se-aude în Brâncuși.
Urlă marea la Constanța,
Gem în somn mineri căzuți.
E necaz la Cluj-Napoca
Și se-aude-n Cernăuți.
Vin Siberii la Soroca,
Peste vetre românești,
Arde harta în Harghita
Și se-aude-n București.
Ștefan suferă la Putna
De absență de oșteni,
Capitala face gafe
Și se-aude-n Apuseni.
Noi amenințări la Nistru,
Timișoara-i la necaz,
Viscolește-n Maramureș
Și se-aude la Izlaz.
Bucovina e pe cruce,
Valea Jiului - în hău,
Tensiuni la Târgu-Mureș
Și se-aude în Ceahlău.
Astfel cum ne obsedează
Toate cele care sunt,
Țara e nesomnul nostru,
Peste tot, în amănunt.
Nu-i așa urâtă viața
Și pe lume-i mai ușor,
Dacă fiecare simte
Suferința tuturor.
Patria-i, în fond, puterea
Ca tu însuți să te-nalți,
Pentru-a-ți asuma cu voia
Suferința celorlalți.
Iar în locul de pe hartă
Unde-un rău s-a întâmplat
Și pe noi nu ne mai doare,
Nici măcar nemotivat,
Ce-i al nostru stă să moară
Și începe altă țară.
9 noiembrie 1007
ADRIAN PĂUNESCU, TRAGEDIA NAȚIONALĂ, 1997
