ANTOLOGIA AFORISMULUI ROMÂNESC CONTEMPORAN, EDITURA DIGITAL UNICORN, IULIE 2016

Arta este arma muzelor.

Costel Zăgan

 

EMIL BRUMARU, FLUTURII DIN PANDIȘPAN, 2008

CÂNTEC NAIV

Iubita mea îmi poartă scrisorile-ntre sâni

Și e nebună de legat cu funii groase

Și de adus pe-ascuns la mine-acasă

Și de ținut în șir cinci săptămâni

Zic unii că-i prea mică și nu știe

Cum face roua fluturii să moară,

Cât puf există într-o păpădie,

De unde-și iau motanii scorțișoară.

Dar asta n-are nicio importanță!

Oh, ea nu contenește să mă cheme, 

Netrebnica, în fiece vacanță,

Cu chica spumegând de dulci blesteme!

Și îmi trimite-un milion de poze

Lascive și dilii pân-la ruină

De-mi vine să sparg melci și să rup roze

Căci - Doamne-Dumnezeule - -i virgină!

  

COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, 2024

 DESPRE VIAȚĂ ȘI MOARTE NUMAI BINE

Dragă Kitty frica totuși e un avantaj

morții n-au teamă de nimic

.........................................

 * În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.

* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.

* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.

Mircea Cărtărescu în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan

HORIA ZILIERU

 

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată

şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,

căci chiar din trupul tău cuvântul vine

şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele

la cina cea de taină în cuvinte.

Acum, colina lor de oseminte

o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.

I-e dor de blânda spicului dogoare

şi în blândeţea focului cel mare

copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale

cenuşa obosită o mai ară,

să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară

de multă apăsare-n văi natale.

Smerită suflă în feştile grele

lucind în nopţi prin spicele genunii

înaltul rod ce-l pârguiau străbunii

cu rugăciuni de geniu către stele.

În urma lor leg snopii în prigoană

păstrând în vis distanţa-nfricoşată

şi-n bobul cel din urmă se arată

mormântul meu în patria-nirvană.

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)

Adăugat de Costel Zăgan

LIVIU ANTONESEI

 NEGRUL ABSOLUT

Cunosc două întrupări perfecte ale negrului,

bucățile de antracit din vitrinele unui muzeu

al mineritului din fostul bazin al Ruhrului,

dar aceasta poate fi o falsă amintire, o fantasmă,

provocată de dragostea mea pentru această culoare

fără egal între toate, și fragmentul de stâncă vulcanică

din Tirceira, care apără pământul de asaltul valurilor,

iar când îl stropesc cu apă pare să absoarbă

nu doar lumina, ci și pe mine cu totul...

Negrul sezației nu este negrul absolut, acesta

este invizibil, ascuns înăuntru și îl vezi,

îl simți, doar atunci când mintea dasează pe o

sârmă întinsă deasupra unei imense prăpăstii,

e o absență ce pare insuportabilă pentru tine,

înspăimântătoare, pe care eu o simt ca o boare,

cu un picior trecut deja de cealaltă parte...

LIVIU ANTONESEI, SEMNE GALBENE PE ECRAN NEGRU, 2021 

ADRIAN PĂUNESCU

 VETRE ROMÂNEȘTI

                  

               Cântă cucu-ntr-un brăduț,

               De răsună-n Cernăuți.

                                (Cântec ardelenesc)

Bate vântul la Craiova,

La Oradea plouă rău,

Plânge-o mamă-n Sighișoara

Și se-aude-n Cișinău.

Ceru-i sus, pe Vârful Omul,

Eminescu-n Iași e viu,

Plânge Dunărea în Mare

Și se-aude la Sibiu.

La Galați și la Brăila,

Muncitorii sint răpuși,

Strigă jalea unei clase

Și se-aude în Brâncuși.

Urlă marea la Constanța,

Gem în somn mineri căzuți.

E necaz la Cluj-Napoca

Și se-aude-n Cernăuți.

Vin Siberii la Soroca,

Peste vetre românești,

Arde harta în Harghita

Și se-aude-n București.

Ștefan suferă la Putna

De absență de oșteni,

Capitala face gafe

Și se-aude-n Apuseni.

Noi amenințări la Nistru,

Timișoara-i la necaz,

Viscolește-n Maramureș

Și se-aude la Izlaz.

Bucovina e pe cruce,

Valea Jiului - în hău,

Tensiuni la Târgu-Mureș

Și se-aude în Ceahlău.

Astfel cum ne obsedează

Toate cele care sunt,

Țara e nesomnul nostru,

Peste tot, în amănunt.

Nu-i așa urâtă viața

Și pe lume-i mai ușor,

Dacă fiecare simte

Suferința tuturor.

Patria-i, în fond, puterea

Ca tu însuți să te-nalți,

Pentru-a-ți asuma cu voia

Suferința celorlalți.

Iar în locul de pe hartă

Unde-un rău s-a întâmplat

Și pe noi nu ne mai doare,

Nici măcar nemotivat,

Ce-i al nostru stă să moară

Și începe altă țară.

                                                                                  9 noiembrie 1007

ADRIAN PĂUNESCU, TRAGEDIA NAȚIONALĂ, 1997 

 

WILLIAM FAULKNER, ZGOMOTUL ȘI FURIA, 1929

* Pomii bâzâiau. Și iarba.

* Caddy mirosea ca pomii.

* Camera a plecat, dar eu n-am tăcut, și camera a venit îndărăt.