GRIGORE HAGIU

 ȚEPEȘ

Un fel de uragan stârnise el,

în viață să rămână cu dreptate

doar temeliile adevărate,

adâncurilor strămoșești fidel.

Întreagă vlaga țării dezmembrate,

când timpul nu se mai răbda altfel,

cu mâna ferecată în oțel

o-ntoarse aprig spre eternitate.

Umbrit de propriul morții lui chenar,

se-nvrednicise-n piscul faptei mari,

uimita lume gândul să-i priceapă.

Și-ades, în amintire, temerar,

se iscălea cu câteun câmp de pari,

ciopliți să tragă veacul vechi în țeapă.

GRIGORE HAGIU, SONETE, 1978