marți, 10 mai 2022

JORGE LUIS BORGES ÎN ȘAPTE ZILE

 TRANDAFIRUL

Trandafirul,

nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,

greu de miresme,

trandafirul din grădina neagră în puterea nopții,

cel din orice grădină și orice înserare,

trandafirul ce renaște din ușoara

cenușă prin arta alchimiei,

trandafirul persanilor și al lui Ariosto,

cel întotdeauna singur,

întotdeauna trandafirul trandafirilor,

tânăra floare platonică,

arzătorul și orbul trandafir pe care nu-l cânt,

trandafirul de neatins.


REMUȘCARE PENTRU ORICE MOARTE

Desprins de memorie și de speranță,

nelimitat, abstract, aproape viitor,

mortul nu e un mort: este moartea.

Precum Dumnezeul misticilor,

căruia trebuie să i se refuze toate predicatele,

mortul pretutindeni străin

nu este decât pierzania și absența lumii.

Îi răpim totul,

nu-i lăsăm nicio culoare, nicio silabă:

aici e curtea pe care ochii lui n-o mai văd,

acolo e trotuarul unde speranța lui a stat la pândă.

Până și ce gândim ar putea dândi și el;

ne-am împărțit ca hoții

averea nopților și zilelor.


SIMPLITATE

                                                                      Pentru Haydee Lange 

Se deschide poarta dinspre grădină

cu docilitatea paginii

pe care-o dăruire statornică o cerecetează,

iar înăuntru privirile

nu mai simt nevoia să se ațintească pe obiectele

ce s-au întipărit adânc în amintire.

Cunosc obiceiurile și sufletele

și graiul de aluzii

pe care oamenii ce-și duc viața împreună îl urzesc.

Nu am nevoie să vorbesc

și să mă-mpăunez cu hrisoave ticluite:

mă cunosc prea bine cei ce mă-nconjoară,

îmi știu neliniștile și slăbiciunea.

Asta înseamnă să dobândești darul cel mai de preț

pe care, poate, ni-l va da Cel de Sus:

nu laude deșarte, nici lauri de victorii,

ci pur și simplu îngăduița

de-a face parte din Realitatea necontestată,

asemenea pietrelor și copacilor. 



JORGE LUIS BORGES, FERVOAREA BUENOS AIRES-LUI, 1923

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu