marți, 17 martie 2020

ODYSSEAS ELYTIS


ODYSSEAS ELYTIS
(2 noiembrie 1911 - 18 martie 1996)
Premiul Nobel pentru Literatură 1979.


CARTEA SEMNELOR 7
(Odysseas Elytis)
Când nenorocirea rentează, să o consideri târfă.
*
Va trebui să creăm anticorpi şi pentru Răspundere.
(We must create antibodies even for Responsibility.)
*
Când auzi cuvântul „ordine”, miroase a carne de om.
*
O legislaţie în întregime inutilă pentru Autorităţi, ar fi o adevărată salvare. (Legislation completely useless to the Authorities would be true salvation.)
*
Când viaţa se luptă, morţii surâd în infern.
*
Din Dumnezeu se trage omul precum rechinul din sânge.
*
Cine poate să mai fortifice singurătatea are încă oameni înlăuntrul lui.
*
Dacă trebuie să mori – mori, dar caută să fii primul cocoş în Infern.

FERESTRE CICATRIZATE


Ioana Manolache
Ferestre cicatrizante
Costel Zăgan

Vasele
comunicante
ale
cuvintelor
sunt
pline
de
lacrimi

Doamne
câţi
poeţi
au
plâns

fie
aceste
nopţi

Atât
de
albe
şi
amare

Interludiu (iulie 2008)

luni, 16 martie 2020

TEODOR DUME

***
Timpul meu s-a oprit în lut
și fură din mine
câte puțin în fiecare zi

***

DIANEI CÂND E ALBASTRĂ


Ai fost
născută
pentru
cuvinte

Şi-ai
ratat

Cele
mai
frumoase
poeme
din
Univers

(Mai
păstrez
pentru
final
un
vers)

Ai
dezbrăcat
realitatea

Până
ai
ajuns

Vorba
poetului

La
esenţa trandafirie
a
lucrului
în
sine

Şi
nici
aşa
n-a fost
bine

Nemulţumită
Te-ai
apucat

pictezi
îngeri

Direct
pe
bolta albastră

Când
ai
ajuns
la
Dumnezeu

Te-ai
oprit

Tată
Asta-i
mama
noastră

Costel Zăgan, Ode gingaşe

miercuri, 11 martie 2020

NE ÎNARMĂM CU EMINESCU

Ioana Manolache
NE ÎNARMĂM CU EMINESCU
Eminescu-i bomba noastră nucleară
versul o explozie în lanţ
mai avem un singur dor la ţară
nu mai vrem politică vrem danţ

Hora o explozie în lanţ
să jucăm deci hora cea străbună
a căzut maşina timpului în şanţ
dar-ar Domnul acolo să rămână

Să jucăm hai hora cea străbună
mai avem un singur dor la ţară
câtă-i România cea română
Eminescu-i bomba nostră nucleară

Poezia o explozie în lanţ
veacul ăsta face un sfanţ

Costel Zăgan, CEZEISME II

joi, 27 februarie 2020

SERAFIC MONICA


ADRIAN PĂUNESCU: CÂND MOR POEȚII

Probabil, zgomotele din cetate
Nu mai suportă muzica deloc
Și trebuie muțenie complice,
Pianele să le zvârlim în foc.

E-o eră nouă, nu mai e nevoie
Nici de artiști și nici de creatori,
Doar zgomotul e bine să se-audă
În locul lor de tot mai multe ori.

Și vuietul stelar e prea puternic,
Va trebui, cumva, să-l dăm încet,
Chiar de aceea-i frig în atenee
Și moare, zi de zi, câte-un poet.

Să punem filtre pe violoncele,
Să introducem vată în pian
Și să antifonăm, urgent, trompeta
Și orice instrument contemporan,

Dar, mai ales, poeții sunt de vină,
Ei trebuie asasinați urgent,
Spre a fixa muțenia-n cetate,
Să vină zgomot de pe continent.

Ce muzică? Doar zgomotul contează,
La modă, azi, sunt cărțile de joc,
Îți moare sufletul, pierdută țară,
Curând poeți nu vor mai fi deloc.

Dar peste toată larma trivială,
Va fi o răzbunare, vreți-nu vreți,
Când, în muțenia de mâna-a doua,
Veți auzi, în zori, cum pică roua
Și iarba crește din poeți.

ADRIAN PĂUNESC, DEROMÂNIZAREA ROMÂNIEI, 1998