ADRIAN PĂUNESCU: CÂND MOR POEȚII

Probabil, zgomotele din cetate

Nu mai suportă muzica deloc

Și trebuie muțenie complice,

Pianele să le zvârlim în foc.

E-o eră nouă, nu mai e nevoie

Nici de artiști și nici de creatori,

Doar zgomotul e bine să se-audă

În locul lor de tot mai multe ori.

Și vuietul stelar e prea puternic,

Va trebui, cumva, să-l dăm încet,

Chiar de aceea-i frig în atenee

Și moare, zi de zi, câte-un poet.

Să punem filtre pe violoncele,

Să introducem vată în pian

Și să antifonăm, urgent, trompeta

Și orice instrument contemporan,

Dar, mai ales, poeții sunt de vină,

Ei trebuie asasinați urgent,

Spre a fixa muțenia-n cetate,

Să vină zgomot de pe continent.

Ce muzică? Doar zgomotul contează,

La modă, azi, sunt cărțile de joc,

Îți moare sufletul, pierdută țară,

Curând poeți nu vor mai fi deloc.

Dar peste toată larma trivială,

Va fi o răzbunare, vreți-nu vreți,

Când, în muțenia de mâna-a doua,

Veți auzi, în zori, cum pică roua

Și iarba crește din poeți.

ADRIAN PĂUNESC, DEROMÂNIZAREA ROMÂNIEI, 1998