RAINER MARIA RILKE

RAINER MARIA RILKE

(4 Decembrie 1875 - 29 Decembrie 1926)

DUMNEZEU VORBEȘTE FIECĂRUIA

(Rainer Maria Rilke)

Dumnezeu vorbeşte fiecăruia numai înainte de a-l face,

atunci se duce cu el tăcând în afară din noapte.

Dar cuvintele, înainte ca fiecare să încapă,

aceste noroase cuvinte, sunt:

Trimis afară de simţurile tale,

du-te până la marginea dorului tău;

dă-Mi vestmânt.

În dosul lucrurilor să creşti ca un foc,

ca umbrele lor, întinse,

să Mă acopere mereu întreg.

Lasă să ţi se întâmple orice: frumuseţe şi spaimă.

Trebuie numai să mergi: nici un sentiment nu este cel mai îndepărtat.

Nu te lăsa despărţit de Mine.

Aproape este ţara

pe care ei o numesc viaţa.

Ai s-o recunoşti

după gravitatea ei.

Dă-Mi mâna.

LUCIA OLARU NENATI

 NESFÂRȘITELE VĂMI

Dacă s-ar putea învăța vreodată

Taina întoarcerilor

Dacă s-ar putea ști cât a rămas

Din ființa-miracol pornită la drum,

Și mai ales dacă în oboseala victoriilor

S-ar ști cât din ea se împrăștie în fum...

Și-apoi când, târziu sau devreme, 

În bine sau rău, luptele au un sfârșt

Și după ce-ai plătit fiece vamă a râurilor

Fiece oază a deșerturilor

Cu câte-o frunză a copacului-suflet

De unde, iarăși, setea-nnoirii,

Zvâcnetul aripii, gata de zbor?

Lucia Olaru Nenati, NESFÂRȘITELE VĂMI, Editura Eminescu, 1979

Interviu cu Nichita Stanescu

MARIUS ROBESCU

 CE FACE POEZIA

Iată ce face poezia din cel care o scrie :

locul geometric al tuturor ideilor fulgerătoare

prin urmare o abstracție cu chip de om

în care totuși coboară liniștea plină de moarte

dinaintea bătăliei ;

altminteri e chiar câmpul de bătălie

cu nori deși strânși deasupra capului

și iarba dulcecălcată în picioare

de cai în armură :

acum stăpâniți-vă inima și priviți :

va fi încercat arcul lung al sentimentului

pentru prima oară în istorie !

MARIUS ROBESCU, PIELEA MINOTAURULUI, 1982

DAMIAN URECHE

 

Sfântă laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.

Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!

Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!

Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!

Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!

Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!

De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!

poezie celebră de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Simona Enache

ADRIAN PĂUNESCU

 VETRE ROMÂNEȘTI

                  

               Cântă cucu-ntr-un brăduț,

               De răsună-n Cernăuți.

                                (Cântec ardelenesc)

Bate vântul la Craiova,

La Oradea plouă rău,

Plânge-o mamă-n Sighișoara

Și se-aude-n Cișinău.

Ceru-i sus, pe Vârful Omul,

Eminescu-n Iași e viu,

Plânge Dunărea în Mare

Și se-aude la Sibiu.

La Galați și la Brăila,

Muncitorii sint răpuși,

Strigă jalea unei clase

Și se-aude în Brâncuși.

Urlă marea la Constanța,

Gem în somn mineri căzuți.

E necaz la Cluj-Napoca

Și se-aude-n Cernăuți.

Vin Siberii la Soroca,

Peste vetre românești,

Arde harta în Harghita

Și se-aude-n București.

Ștefan suferă la Putna

De absență de oșteni,

Capitala face gafe

Și se-aude-n Apuseni.

Noi amenințări la Nistru,

Timișoara-i la necaz,

Viscolește-n Maramureș

Și se-aude la Izlaz.

Bucovina e pe cruce,

Valea Jiului - în hău,

Tensiuni la Târgu-Mureș

Și se-aude în Ceahlău.

Astfel cum ne obsedează

Toate cele care sunt,

Țara e nesomnul nostru,

Peste tot, în amănunt.

Nu-i așa urâtă viața

Și pe lume-i mai ușor,

Dacă fiecare simte

Suferința tuturor.

Patria-i, în fond, puterea

Ca tu însuți să te-nalți,

Pentru-a-ți asuma cu voia

Suferința celorlalți.

Iar în locul de pe hartă

Unde-un rău s-a întâmplat

Și pe noi nu ne mai doare,

Nici măcar nemotivat,

Ce-i al nostru stă să moară

Și începe altă țară.

                                                                                  9 noiembrie 1007

ADRIAN PĂUNESCU, TRAGEDIA NAȚIONALĂ, 1997 

 

DAN VERONA

DAN VERONA !

(1 iulie 1947)

LA MORMÂNTUL LUI MIHAI EMINESCU

(Dan Verona)

Tatăl nostru carele zaci în pământ

Cu toate că locul tău este în cer

Ocrotește-i pe toți poeții din România

De uniforma unui veac de fier

Pâinea noastră cea de toate zilele

N-o lăsa frământată de cai

Și nu ne lăsa la cheremul neantului

În celula civilizației cobai

Și ne iartă nouă greșelile noastre

Precum și noi iertăm atâtea statui

Și nu ne lăsa vânturați de oricine

Să fim bieți îngeri la cheremul oricui

Și nu ne lăsa să trăim la cheremul

Unui prea orb sau prea dulce destin

Ci dă-ne fericirea de-a arde

În poezie până la capăt.

Amin.

[1981]