ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ

ZIUA A ȘASEA

Țipete fardează veșteda ninsoare

Kilometrul arde lângă tâmpla mea

Văduve biserici fac înviorare

Migrează bocancii spre camera ta

Mă despart de tine ca de-o notă dată

Unei serpentine care m-a furat

Ghilotina nopții zace iodizată

De un gât celebru - social bronzat

Norii fac varice - mergem la culcare

Tâmple corodate ne vor tapița

Cred că-ți vor apare riduri pe mirare

De-atâtea foraje prin viața ta

Tu care ești vastă ca un sanatoriu

Fă-mi cadou o iarnă-n țara de ciment

Pană de păcate ninsă-n purgatoriu

Un amurg, să-mi fie înger permanent

Astfel voi fi baltic traversat de sare

Universul cred că transpirat va fi

Și gustând acestă clasică sudoare

Te-oi concepe iarăși și te voi iubi

 * În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.

* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.

* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.

Mircea Cărtărescu în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan

MATEI VIȘNIEC

 

MATEI VIȘNIEC

ACCESIBIL DOAR OAMENILOR CARE NU AU NIMIC DE SPUS

Ce? de ce? de unde? cum?

toate aceste întrebări nu mai trăiră

multă vreme

un răspuns unic le seceră brusc

pe câmpul de luptă unde întrebările

se bătuseră cu răspunsul unic

zăceau acum tone de semne de

întrebare desfigurate

masacrate cu sălbăticie

întrebările esențiale zvâcneau încă

mute amuțite făcute varză

nici întrebările retorice

nu avură o soartă mai bună

nici întrebările minore

de la care nimeni nu aștepta oricum nimic

totul fusese trecut ca printr-o 

uriașă mașină de tocat carne

întrebările legitime întrebările mincinoase

ce faci? cum merge?

câmpul de bătălie unde întrebările

încercaseră o ultimă  formă de rezistență

deveni muzeu 

accesibil doar oamenilor care nu au nimic

de spus

 

DYLAN THOMAS

 Remember

DYLAN THOMAS

(27 Octombrie 1914 - 9 Noiembrie 1953)

LA NUNTA UNEI FECIOARE

(Dylan Thomas)

Trezindu-se singură într-o multitudine de iubiri,

când lumina dimineții

Surprindea în deschiderea ochilor ei lungi de o noapte

Aurita lui zi de ieri adormită pe iris

Și soarele de azi țâșnea din coapsele ei în tării,

Și era o miraculoasă feciorie veche cât peștii și pâinile

Deși clipa unui miracol e fulgerul ce nu mai contenește

Și porturile urmelor de pași din Galileia tăinuiesc

o flotă de porumbei.

Nu va mai dăinui mai departe dorința vibrandă a soarelui

Pe perna ei precum marea de adâncă, unde singură s-a nuntit

odinioară,

Inima ei numai ochi și urechi, buzele captând avalanșa

Fantomei cercuind cu torentele sale osul ei de mercur,

Și care sub pleoapele ferestrelor ei și-a ridicat povara de aur,

Căci doarme acum un bărbat acolo unde focul e micșorat

și-n brațele sale

Ea află celălalt soare, blestemul sângelui fără rival

SYLVIA PLATH

 Remember

SYLVIA PLATH

(27 Octombrie 1932 - 11 Februarie 1963)

OGLINDA

(Sylvia Plath)

Sunt de argint şi exactă. Nu am prejudecăţi.

Orice văd înghit imediat

Aşa cum e, ne-nceţoşat de dragoste sau repulsie.

Nu sunt crudă, ci doar adevărată –

Ochiul unui mic zeu, în patru colţuri.

Aproape tot timpul mă gândesc la zidul opus.

Este roz cu picăţele. L–am privit atât de mult

Că-l cred o parte din inima mea. Dar el pâlpâie.

Acum sunt un lac. O femeie se apleacă spre mine.

Cerându-mi să-i spun cine e cu adevărat.

Apoi se întoarce spre acei mincinoşi : lumânările sau luna.

Şi văd spatele şi i-l reflectă cu credinţă.

Mă răsplăteşte cu lacrimi si cu agitarea mâinilor.

Sunt importantă pentru ea. Ea vine şi pleacă.

În fiecare dimineaţă faţa ei înlocuieşte întunericul.

În mine a înecat o faţă tânără şi din mine se ridică o femeie bătrână

Înspre ea, zi după zi, ca un peşte hidos.

MIHAI EMINESCU, VOL.IX, TRADUCERI

 MACHIAVELLI

Toată lumea e plină de plebe, iar cei puțini care sunt mai cu minți nu ajung să vorbească și ei decât când mulțimea, care în sine nu are nicicând putere, nu mai știe încotro și are nevoie de un sprijin.

DUMITRU RADU POPESCU

 MEMORIE

Ca un

Câine de fosfor

Ce-și caută

În noapte

Părul.