UMBRA TA, RUTH
XIX
Mă lumina cu cerurile. - O fată
priveam, sau Dumnezeul celor vii
făcea însăși putința de-a privi
lumină, și vedeam cu El odată?
Era de-o frumusețe, parcă toată
năvalnica putere de a fi,
pe care-o voi atinge și-ndrăzni
să năzuiesc să o ating vreodată,
îmi izbucnise din iluminată
preafericită-n îngeri inima,
și ca-ntr-o neputință de-a nu fi
eternă-ndreptățire, - etern beată,
stătea, a purei mele-entelehii
icoană și trup viu, în fața mea.