KENT M. KEITH

 

Poruncile paradoxale

Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

 Kent M. Keith (1968)

TEODORE DUME

 UN FEL DE BĂTRÂNEȚE

când mă privesc

în oglinda din baie

mă văd cum

îmi pieptăn amintirile

aburii mi-au acoperit chipul

să nu vă temeți eu

am rămas și sunt același

T.D., DUMNEZEU TĂCUT CA O LACRIMĂ, 2020 

NICHITA STĂNESCU

 O, patrie, -

Tu

săgeată

cu care trag

în inima

infinitului

DAN SOCIU

 2

e septembrie în fața blocurilor

întunecate pe scările umede

puști înfrigurați își trag glugile pe ochi

sunt săraci însă au atâta putere

și încă n-o știu. când o să-și dea seama

o să fie atât de târziu. umbli ani

 de zile cu așa o armă la tine

tinerețea ta, dar suferi ca un câine

și aștepți ca un prost viitorul. când trec

pe lângă ei și văd atât de dezarmați

fantasmez că dacă m-aș putea întoarce

aș fi rapace. aș lua tot ce-mi place.

dar știu că n-aș face decât să stau pe scări

umede de bloc cu gluga trasă pe ochi

GRIGORE HAGIU

 ȚEPEȘ

Un fel de uragan stârnise el,

în viață să rămână cu dreptate

doar temeliile adevărate,

adâncurilor strămoșești fidel.

Întreagă vlaga țării dezmembrate,

când timpul nu se mai răbda altfel,

cu mâna ferecată în oțel

o-ntoarse aprig spre eternitate.

Umbrit de propriul morții lui chenar,

se-nvrednicise-n piscul faptei mari,

uimita lume gândul să-i priceapă.

Și-ades, în amintire, temerar,

se iscălea cu câteun câmp de pari,

ciopliți să tragă veacul vechi în țeapă.

GRIGORE HAGIU, SONETE, 1978

ADRIAN ALUI GHEORGHE

 CADRIL

am citit o piatră până s-a făcut nisip

ochiul tău l-am fărâmițat cu privirea

n-a mai rămas nimic întreg

totul e împărțit în cuvinte

hai să ne îndepărtăm de acest moloz

în care picioarele ne sunt înfipte până la genunchi

ia-o tu puțin înainte

eu în urmă voi încerca să uit pentru amândoi

totul...

ADRIAN ALUI GHEORGHE, POEME ÎN ALB-NEGRU, 1987

ADRIAN PĂUNESCU

 SE-NDOLIAZĂ FLORILE

Se-ndoliază florile de toamnă,

Și râul face zgomot ca un bâlci,

Copiii iar se-mbolnăvesc de gâlci

Și eu străbat cu tine munții, doamnă.

Pe turnuri se aud și cucuvăi,

Și clopote se-agită-n Transilvanii,

Tu vino să-ți arăt contemporanii

Ei ce ne sunt doctori și călăi.

Miroase iarba ca o lumânare,

Care mai are doar puțin fitil.

Ca semn, un pic urât, un pic abil,

Că este vorba despre fiecare,

Am să aleg cea mai bătrână floare

Și am s-o internez într-un azil.

Adrian Păunescu, Pământul deocamdată, 1977