MIHAI EMINESCU

ODĂ

(ÎN METRU ANTIC)

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,

Ochii mei nălțam visători la steaua

                       Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,

Suferință tu, dureros de dulce...

Până-n fund băui voluptatea morții

                           Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

                        Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...

Pot să mai renviu luminos din el ca

                                 Pasărea Phoenix? 

Piară-mi ochii tulburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniștit, pe mine

                                Mie redă-mă!