vineri, 31 ianuarie 2020

HORAȚIU IOAN LAȘCU


aş vrea să fiu erou
acum ştiu - un poet este un om în permanentă primejdie din el
rămâne ceva asemenea prafului din cutia de scrisori (numai
din când în când o femeie ca o stea de mare
tulbură această certitudine această nelinişte acceptată)
mărul putred aruncat celei mai frumoase este singurul său rost dar
când atât de mult am căutat cuvântul care taie şi spânzură
fără de care moartea mea ar fi moartea lumii întregi...
aş fi vrut să fiu un erou
un erou adevărat şi cât
cât de frumos v-aş fi minţit atunci

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu