DOINĂ FLOTANTĂ

Ca

un

trăznet

liniştea

va aprinde

iar

cerul şi câmpia

Fix

ca

la nouă sute şapte

Flăcări

versus

şoapte

Ţărani bolovani

Şi

ciocoi

buni

de

boi

Costel Zăgan, Poeme infracţionale

POEZIA KILOMETRUL ZERO

Tot

mai

indiscretă

Liniştea

La

sfârşitul fiecărui

poem

Mai

rupe

câte-o

bucată

Din

cutia

Pandorei

Costel Zăgan

CĂRTURARII DE LA NU LA DA

 Dante Petrarca, Toma d-Aquino Roger Bacon

Galileo Rabelais Montaigne Descartes Racine

Pascal Leibniz Kepler Huyghens Newton 

Voltaire Buffon Montesquieu Goethe

Rousseau Maistre Chateaubriand Lamartine

Michelet Mommsen Treitschke Ostwald

Brunetiere Barres Lemaître Peguy

Maurras d-Annunzio Kipling și ceilalți

cărturari 

re-numiți și ne-numiți

pentru 

care 

cultura reprezintă

a doua 

sau de fapt

prima și singura natură

de la știință la artă și retur

o nebunie

nu

alta

prieteni

reci

și

singuri

Costel Zăgan, Ode gingașe

DIANA MIHAELA ZĂGAN - RUGĂ

Exişti pentru a spune-Sunt!

Sfiţească-se paşii cuvântului Tău

Fie voia Ta în abisul tăcerii

În cer şi pe pământ

Prinosul cuvintelor noastre primeşte-l

Din eternitate în eternitate

Aceeaşi închipuire metafizică

Şi ne iartă nouă nemurirea

Şi toamna singuratică din priviri

Şi nu ne duce pe noi în durere

Când ochii bat în cer cu o lacrimă!

pictura - Dorina Costras

LIVIU ANTONESEI

 NEGRUL ABSOLUT

Cunosc două întrupări perfecte ale negrului,

bucățile de antracit din vitrinele unui muzeu

al mineritului din fostul bazin al Ruhrului,

dar aceasta poate fi o falsă amintire, o fantasmă,

provocată de dragostea mea pentru această culoare

fără egal între toate, și fragmentul de stâncă vulcanică

din Tirceira, care apără pământul de asaltul valurilor,

iar când îl stropesc cu apă pare să absoarbă

nu doar lumina, ci și pe mine cu totul...

Negrul sezației nu este negrul absolut, acesta

este invizibil, ascuns înăuntru și îl vezi,

îl simți, doar atunci când mintea dasează pe o

sârmă întinsă deasupra unei imense prăpăstii,

e o absență ce pare insuportabilă pentru tine,

înspăimântătoare, pe care eu o simt ca o boare,

cu un picior trecut deja de cealaltă parte...

LIVIU ANTONESEI, SEMNE GALBENE PE ECRAN NEGRU, 2021 

DANIEL CORBU

 VINE CÂTEODATĂ POEZIA

Spune-mi pe unde rătăcește lumina

când inima mea e tristă

când stau închis în zăpada asta de trup

proslăvind pustiul secundei

îngrijind o speranță cu picioarele-n râu 

                                         și cu capu-n nori?

În carnea mea un zeu se preface a cânta

dintr-o harfă zdrobită

un arhanghel cu numele meu face crime

în favoarea adevărului.

Tu pe unde rătăcești când inima mea

e tristă

când înaintez printre lacrimi și minotauri

când absența îmi dăruiește un morman

                                                           de primejdii

când între acești patru pereți ai camerei mele

vine câteodată Poezia

pe ură iar sunt nimic.

DANIEL CORBU, SCRISORI CĂTRE CEI SINGURI, 2019

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasa eşti iubito

te-aş învaţa pe dinafară

dar mă încurc mereu la sâni

cuvintele au muguri pe la ţara

Ţi-aş învaţa pe dinafară

şi părul şi gâtul şi buricul

şi încotro nemaiavând de primăvară

aş recunoaşte c-am descoperit nimicul

Ce poezie frumoasă eşti iubito

şi eu ce norocos am fost

când tăcerea am zdrobit-o

şi-am priceput că toate au un rost

Şi aia şi aceasta şi aceea

ce chestie perfectă e femeia

(Cezeisme, 2008)

MEDICAMENTUL- MINUNE

 Pacea vindecă orice boală.

Costel Zăgan